Skip to content

Cum să îți transformi casa într-una inteligentă și de ce

Ideea de a avea o locuință smart, care să îți facă viața mai ușoară și mai confortabilă, este tot mai atrăgătoare. O casă în care cele mai multe procese și sisteme sunt automatizate vine la pachet cu mai multă siguranță, cu o eficiență energetică crescută și chiar cu o valoare comercială mai mare.

Automatizarea unei locuințe și transformarea ei într-o casă inteligentă trebuie realizată însă corect, astfel încât toate sistemele montate să fie compatibile între ele și să funcționeze împreună eficient. În caz contrar, întregul proces devine unul complicat, sistemele fiind inaccesibile, iar dispozitivele incompatibile. De aceea, ai nevoie de expertiza unor profesioniști atunci când vrei să pornești la drum, pentru ca, în final, să ai o casă inteligentă fiabilă, versatilă, în care totul să funcționeze perfect. 

Din fericire, a-ți transforma casa, pas cu pas, într-una smart, nu mai reprezintă ceva de domeniul science-fiction, ci un lucru realizabil, cu costuri accesibile și chiar următorul pas pentru multe locuințe.

Ce este o casă inteligentă?

O locuință smart este, în esență, un sistem de echipamente electronice, conectate între ele, ce pot fi controlate chiar și de la distanță sau cu ajutorul unui panou de control, prin Wi-Fi. Într-o casă inteligentă, numeroase procese care în trecut erau realizate manual sunt acum automatizate, pentru mai mult confort și pentru ca tu și familia ta să fiți mai protejați.

Poți aprinde lumina de la distanță, seta temperatura și chiar poți programa anumite acțiuni cum ar fi deschiderea unor uși, întregul sistem Smart Home fiind realizat astfel încât să răspundă prompt cerințelor tale.

Mai mult, sistemele avansate vin la pachet cu aparate electronice controlate prin internet (IoT – Internet of Things) și chiar cu boxe inteligente precum Siri sau Alexa, ce pot recunoaște comenzile tale vocale. Astfel de soluții nu mai reprezintă ceva de domeniul viitorului, ci pot fi implementate în tot mai multe locuințe. 

De ce să alegi sistemele Smart Home?

  • Locuință personalizată

În primul rând, îți vei personaliza locuința așa cum îți dorești. Sistemele Smart Home îți aduc mai mult confort și vei ajunge să te bucuri de atmosfera din casa ta, reglând luminile și chiar temperatura după bunul plac, de la distanță, fără a fi nevoie să te ridici de pe canapea, dacă alegi un sistem mai avansat.

  • Consum redus de energie

Un avantaj notabil al caselor inteligente îl reprezintă și consumul semnificativ mai redus de energie. Poți regla centrala termică să funcționeze doar în anumite perioade ale zilei, la anumite temperaturi și te poți asigura că luminile se închid atunci când nimeni nu mai este în cameră, spre exemplu. Iar, cu un termostat inteligent, poți ajusta temperatura chiar în funcție de prezența sau absența ta din locuință. 

  • Siguranță

De multe ori, atunci când pleci de acasă, ajungi să îți faci griji. Te gândești dacă ai lăsat sau nu lumina aprinsă și chiar dacă ai închis sau nu ușa de la intrare sau aparatul de aer condiționat. Iar, astfel de gânduri îți pot ocupa, uneori, toată ziua. Cu o casă smart, nu mai ai aceste probleme. Poți verifica de la distanță dacă totul este bine acasă și poți închide automat ușile de la garaj sau alte uși. Iar, cu ajutorul unui sistem de camere de securitate, poți chiar să vezi dacă animalul tău de companie sau o persoană în vârstă dragă ție sunt bine.   

  • Mai mult timp pentru tine

O locuință smart îți face viața mult mai confortabilă. Faci lucruri simple mai ușor, cum ar fi să deschizi și să închizi apa la baie sau la bucătărie, să închizi ușa la garaj și multe altele, fără să consumi timp. În acest fel, vei avea mai mult timp de calitate pentru tine și pentru familia ta.

Ce dispozitive îți pot transforma casa într-una inteligentă?

Dacă dorești să pornești în această aventură a transformării locuinței tale într-o casă smart, trebuie să știi că poți începe cu lucruri simple, cum ar fi chiar montarea unui bec inteligent, controlat prin Wi-Fi. Tu știi cel mai bine ce ți se potrivește, iar consultanții Novo Grid te vor ajuta să alegi o soluție perfect dimensionată pentru nevoile tale, care să îți facă viața mult mai confortabilă. Iată doar câteva exemple de dispozitive care te ajută să te bucuri de locuința ta într-un mod mult mai inteligent:

Iluminat smart

Sistemele de iluminat inteligente te pot ajuta să aprinzi lumina în cameră de la distanță, cu o telecomandă, o tabletă sau chiar prin comandă vocală. Nu va mai trebui să te ridici din pat seara, dacă ai uitat lumina aprinsă în sufragerie și poți seta luminile să se aprindă la o anumită oră dimineața, astfel încât să nu mai ai nicio scuză să întârzii la birou.

Dacă nu vrei ceva foarte complicat pentru început, poți opta pentru întrerupătoare smart cu touch, cu un design simplu, minimalist și care vin la pachet cu numeroase funcții (lumină variabilă, programare a aprinderii luminilor). În plus, poți opta pentru senzori care fac ca lumina să se stingă odată ce ai ieșit din încăpere, pentru un consum energetic mai redus.

Sisteme inteligente pentru apă

Chiar și modul în care folosești apa curentă de la baie sau de la bucătărie poate fi unul smart. Îți poți monta baterii sanitare cu touch, pentru a salva timp atunci când de speli pe mâini, dar și robineți cu filtru încorporat, cu design minimalist, pentru ca tu și familia ta să consumați mereu apă pură, curată. Mai mult, poți alege inclusiv o baterie pentru duș cu multe funcții avansate (culori led pentru capul de duș sau posibilitatea de a preseta temperatura apei cu ajutorul unui termostat inteligent).

Control climatic

Temperatura din locuință este extrem de importantă pentru o viață confortabilă, iar câteva grade în plus sau în minus vor face diferența. Poți alege un termostat inteligent pentru centrala ta termică sau un sistem care să îți permită să controlezi eficient aparatele de aer condiționat din locuință. În plus, sistemele Smart Home mai avansate permit chiar montarea de senzori care sesizează atunci când nu mai este nimeni în locuință, reducând ușor consumul de energie utilizat pentru încălzirea casei.

Panouri fotovoltaice

Poate că un sistem de panouri solare nu este primul lucru care îți vine în minte, atunci când îți imaginezi cum ar trebui să arate o locuință smart. Un astfel de sistem poate fi însă controlat inteligent și îți permite să ai costuri semnificativ mai scăzute cu energia electrică. Poți preseta modul în care consumi curentul electric produs de panouri (direct pentru consumul domestic sau înmagazinat în baterii solare) și există chiar sisteme care îți permit să eviți complet întreruperea curentului în cazul unei avarii.

Stații inteligente pentru încărcare auto

Mașinile electrice sau autovehiculele plug-in hybrid au devenit o normalitate pe șoselele din România. Poți profita de avansul tehnologic în acest domeniu pentru a-ți instala în locuință o stație inteligentă de încărcare a autovehiculelor. Iar, dacă ai și un sistem de panouri solare, poți călători aproape gratuit, cu costuri minime de întreținere. Interesant, nu?

Stațiile inteligente vin la pachet cu numeroase funcții. Ele permit o încărcare mai rapidă sau mai lentă, în funcție de mașina electrică sau plug-in hybrid pe care o deții, în timp ce îți protejează bateriile autovehicului de supratensiuni, episoade de subtensiune sau de alte defecte la instalația electrică. Cu un design aspectuos și minimalist, aceste stații pot inclusiv să contorizeze energia electrică folosită pentru a-ți încărca mașina. Iar, dacă ai un tarif variabil stabilit cu furnizorul tău de energie electrică, poți folosi stația de încărcare noaptea, la prețuri mai reduse.

Draperii sau jaluzele smart

Dacă îți este dificil să te trezești dimineața, un sistem automatizat de draperii sau jaluzele ar putea fi soluția ideală pentru tine. Îl poți preseta astfel încât draperiile tale să se deschidă la o anumită oră în fiecare zi și să se închidă automat seara. În acest fel, viața ta va deveni mai confortabilă și vei salva timp de calitate pentru tine.

Securitate inteligentă

Unul dintre principalele avantaje ale unei locuințe smart îl reprezintă securitatea sporită. Îți poți instala un sistem de securitate inteligent, care să includă camere, alarme și senzori pentru ferestre sau uși, toate aceste elemente fiind compatibile între ele. În acest fel, vei avea posibilitatea de a verifica de la distanță, cu ajutorul unei aplicații mobile, dacă totul e în ordine la tine acasă și dacă nu cumva ai lăsat, spre exemplu, lumina aprinsă într-o cameră sau o ușă deschisă.

Sistem automatizat de închidere 

Soluțiile Smart Home te pot ajuta să îți sporești confortul și atunci când vii sau pleci de acasă, sau când aștepți pe cineva, fără compromisuri atunci când vine vorba de siguranță. Poți alege dintr-o gamă largă de uși de garaj sau uși obisnuite care se deschid automat și pe care le poți acționa de pe smartphone, prin telecomandă sau chiar printr-o comandă vocală. 

Aspersoare inteligente și sisteme pentru piscină

Inovațiile în domeniul automatizării locuinței nu încetează să ne surpindă. Există sisteme de aspersoare inteligente, programate să pornească la anumite ore pentru a-ți iriga grădina. În plus, dacă ai o piscină în curte, poți controla consumul de apă, energie și chiar substanțe chimice de întreținere, cu ajutorul unui sistem smart de monitorizare. Dacă alegi un sistem mai avansat, vei primi alerte zilnice cu privire la alcalinitate sau alți parametri ai apei și dispozitivele piscinei.     

Electrocasnice controlate prin internet (IoT)

Internetul lucrurilor (Internet of Things – IoT) este o tehnologie care s-a dezvoltat alert în ultimii ani și care este tot mai prezentă în viața ta. IoT permite interconectarea electrocasnicelor din locuință cu ajutorul internetului, astfel încât majoritatea proceselor să fie presetate sau realizate automat, fără a fi nevoie de intervenția ta manuală. Gândește-te, spre exemplu, la cât de mult a evoluat banalul televizor: în prezent, o mare parte dintre noi au televizoare smart în locuințe, conectate la internet și cu funcții din ce în ce mai complexe. Iar, multe case inteligente au frigidere smart și chiar aragaz inteligent, tactil, cu sisteme avansate de siguranță. 

Câteva sfaturi extra pentru o locuință și mai smart:

Poți avansa și mai mult pe drumul către casa ta inteligentă, cu sisteme Smart Home cu funcții multiple și inovatoare. Tehnologia în domeniu evoluează în fiecare zi și devine tot mai accesibilă. Astfel, apar tot mai multe electrocasnice conectate la internet pe care le poți folosi. În plus, poți beneficia de funcțiile inteligente ale unor boxe smart precum cele produse de Google sau Apple, cu rol de asistent personal virtual sau îți poți seta pe o tabletă sau pe smartphone o consolă care să reunească majoritatea funcțiilor automate dintr-o locuință. Iar, dacă ai o casă mare sau o curte impresionantă, îți poți cumpăra un aspirator inteligent care își face treaba și se încarcă singur și chiar o mașină de tuns iarba smart, care te va scuti de mult efort privind îngrijirea gazonului, totul pentru ca viața ta să devină cât mai confortabilă.
Vrei să afli mai multe despre sistemele Smart Home? Ne poți scrie folosind rubrica CONTACT.