În ultimii ani, autonomia și longevitatea bateriilor pentru vehiculele electrice (EV) au fost subiecte de discuție intensă, mai ales în rândul potențialilor cumpărători. Mulți șoferi se tem că bateriile își pierd performanțele rapid, ceea ce ar putea duce la deprecierea accelerată a valorii mașinii. Totuși, un studiu realizat recent în Germania pe 7.000 de mașini electrice contrazice aceste temeri și îți oferă o perspectivă mult mai bună privind evoluția în timp a performanței acumulatorilor unui EV.
Care au fost concluziile studiului?
- În primii 30.000 de kilometri de utilizare, bateria mașinii tale electrice ajunge în medie la o capacitate de 95%;
- De la 30.000, la 100.000 de kilometri de utilizare, capacitatea bateriei mai scade doar cu cel mult 2-3%.
Cum a fost realizat acest studiu?
Pentru a obține date cât mai precise, cercetătorii germani au analizat performanța bateriilor în cazul a peste 7.000 de vehicule electrice, utilizând teste independente, realizate atât pe teren, cât și în condiții replicate în laborator. Au fost luate în calcul variabile precum kilometrajul mașinii, stilul de condus, frecvența și tipul de încărcare, precum și alte condiții de utilizare.
În plus, testele au fost efectuate pe mașini electrice de 3-5 ani sau peste, utilizate intens (aproape zilnic).

Degradarea bateriei în primii ani de utilizare
Studiul arată că pierderea performanțelor bateriei mașinii tale electrice nu este atât de dramatică precum se credea inițial. Mai exact:
În primii 30.000 de kilometri parcurși, bateria înregistrează o ușoară scădere a capacității, ajungând la aproximativ 95% din valoarea inițială. Acest fenomen este cauzat de formarea unui strat de electroliți pe anodul bateriei, un proces natural care apare la primele cicluri de încărcare și descărcare.
După această perioadă inițială, degradarea performanțelor acumulatorilor încetinește considerabil. Între 30.000 și 100.000 de kilometri, bateria mai pierde doar 2-3% din capacitate, ceea ce înseamnă că rămâne în continuare foarte eficientă pentru utilizare zilnică.
Rezultate pe termen lung: Ce se întâmpla cu bateria unei mașini electrice cu peste 200.000 de kilometri la bord?
Datele din teren arată că bateriile utilizate intensiv sau zilnic, chiar și în cazul EV-urilor cu 200.000 – 300.000 de kilometri la bord, păstrează în continuare în medie peste 80% din capacitatea inițială a acumulatorilor. Această performanță este mult mai bună decât predicțiile anterioare bazate pe teste de laborator.
Principalul motiv pentru această durabilitate ridicată îl reprezintă îmbunătățirile aduse recent în ceea ce privește chimia de la nivelul bateriilor. La acest factor se adaugă și sistemele BMS avansate de management al bateriei care optimizează procesele de încărcare și descărcare pentru a reduce uzura acumulatorilor pe termen lung.

Factori care pot determina degradarea bateriei
Deși studiul german confirmă faptul faptul că bateriile EV au o durată de viață mare, există câțiva factori care pot influența ritmul de degradare. Iată la ce sa fii atent ca să ai grijă mai bine de bateria mașinii tale electrice:
Nivelul de încărcare – Dacă obișnuiești să încarci bateria mașinii tale electrice până aproape de 100% sau să aștepți până când energia din baterie ajunge sub 10%, există riscul ca acumulatorii să se uzeze mai rapid. În schimb, te sfătuim să menții nivelul de încărcare al bateriei între 20% si 80% pentru o utilizare optimă și pentru a-i prelungi cât mai mult durata de viață.
Temperatura ambientală – Dacă îți păstrezi mașina, pentru anumite perioade de timp, la temperaturi exterioare extreme (sub nivelul înghețului sau peste 40 de grade Celsius), acest lucru poate accelera degradarea chimică a bateriei și poate influența performanțele acesteia.

Stilul de condus – Dacă obișnuiești să accelerezi brusc și foarte puternic ori să conduci în general la viteze mari, este posibil ca bateria mașinii tale electrice să se uzeze mai rapid. Acest stil de condus generează un consum mare de energie electrică, ceea ce poate contribui la o uzură mai rapidă a acumulatorilor pe termen lung.
Metoda de încărcare – În cazul anumitor modele de EV-uri, încărcarile rapide frecvente (DC) pot genera temperaturi mai mari la nivelul bateriei, accelerând scăderea capacității acesteia. În schimb, încărcările mai lente (AC) sunt mai prietenoase cu bateria. La modelele de mașini electrice moderne acest factor este gestionat cu succes cu ajutorul sistemelor BMS, care mențin performanțele bateriei la parametri optimi, pornind sistemele de încălzire sau răcire a acumulatorilor atunci când este nevoie.
Mituri versus realitate cu privire la durata de viață a bateriilor EV
Studiul german clarifică numeroase mituri cu privire la performanțele și durata de viață a bateriilor unei mașini electrice. Iată câteva dintre ele:
1. Bateria unui EV se degradează puternic imediat ce mașina a ieșit din garanție
Fals: Datele studiului arată că în condiții normale de utilizare, bateriile își păstrează eficiența pentru sute de mii de kilometri, depășind cu mult perioada de garanție oferită de producători și numărul de kilometri în care este valabilă garanția.
2. Încărcarea rapidă (DC) scade în timp performanțele bateriei
Fals: În realitate, conform studiului german, încărcarea rapidă nu afectează capacitatea de încărcare a bateriei. Chiar dacă încărcarea accelerată poate crește temperatura internă a bateriei, utilizarea ei ocazională nu are un impact semnificativ în ceea ce privește durata de viață a acumulatorilor.
3. Toate bateriile montate pe mașini electrice se degradează la fel de rapid
Fals: Scăderea capacității și a performanței bateriilor depinde de reacțiile chimice din interior, de compoziția acumulatorilor, dar și de sistemele BMS de management al acumulatorilor și de modul de utilizare.
Garanții oferite de producători și durata de viață a bateriilor
Mulți producători de mașini electrice oferă acum garanții extinse pentru baterii. În prezent, cei mai mulți producători garantează o capacitate de cel puțin 70% a bateriei după 8 ani de utilizare sau 160.000 de kilometri. În unele cazuri, garanția oferită se extinde până la 10 ani și mai mulți kilometri de utilizare.

Ce modele au cele mai mari garanții?
- Lexux UX300e – garanție 10 ani/1 milion de kilometri
- Mercedes-Benz EQS/EQE – garanție 10 ani/250.000 km
- Tesla Model S/X – garanție 8 ani/240.000 km
- BYD (toate modelele) – garanție 8 ani/200.000 km
- Tesla Model 3/Y Performance L/R – garanție 8 ani/192.000 km
Care este viitorul bateriilor EV?
Studiul german arată că bateriile pentru mașini electrice sunt mai durabile decât se credea inițial. Chiar și după sute de mii de kilometri, majoritatea vehiculelor păstrează peste 80% din capacitatea acumulatorilor, iar degradarea are loc într-un ritm mult mai lent. Așa că, dacă ai deja un EV sau dorești să îți achiziționezi unul, nu mai e cazul să îți faci griji în privința bateriei.
În plus, producătorii de mașini electrice fac îmbunătățiri continue în ceea ce privește compoziția chimică a bateriilor și tehnologiile BMS, astfel încât durata de viață a acumulatorilor să crească în anii următori.
Vrei să afli mai multe despre încărcarea mașinilor electrice sau ai nevoie de o stație de încărcare ori de un încărcător portabil? Nu ezita să ne suni la 0772.253.350!
Sursa foto: Shutterstock.