Cu siguranță, încărcarea mașinii electrice sau plug in hybrid acasă reprezintă unul dintre cele mai mari avantaje ale unui vehicul de acest tip. Posibilitatea de a avea o stație de încărcare chiar în garajul sau în curtea ta îți va asigura confort și va elimina nevoia de a merge frecvent la stațiile de încărcare publice. Fie că alegi o stație de încărcare montată pe perete sau pe un stand special, vei economisi timp și te vei putea organiza astfel mai ușor.
Stația de încărcare – soluția eficientă și confortabilă pentru reîncărcarea EV-ului tău acasă
Chiar dacă un încărcător portabil poate părea o alegere mai convenabilă, o stație de încărcare a mașinii tale electrice sau plug in hybrid vine la pachet cu numeroase beneficii extra.
- O stație de încărcare pentru mașini electrice, montată pe perete sau pe un stand special, este special proiectată pentru a furniza curent autovehiculului tău în siguranță, pentru o perioadă lungă de timp, fără să înregistreze o supraîncălzire periculoasă a componentelor din interior.
- În plus, numeroase stații de încărcare permit monitorizarea exactă a procesului și a altor parametri de la nivelul mașinii tale (cum ar fi temperatura bateriilor), dar și încărcarea întârziată sau programată.
- Anumite stații vin cu aplicații mobile ce îți permit să gestionezi întregul proces de încărcare a EV-ului tău mult mai ușor și să fii întotdeauna în siguranță.
- Stațiile de încărcare avansate dispun de sisteme care recunosc celelalte aparate conectate la sistemul electric al locuinței tale și se pot ajusta astfel încât să nu depășească sarcina maximă permisă.
- Dacă locuința ta dispune de un sistem de panouri fotovoltaice, poți utiliza cu succes energia electrică generată de acestea și înmagazinată în baterii pe timpul zilei, pentru mașina ta electrică. Astfel, îți poți folosi EV-ul sau mașina plug in hybrid aproape gratuit!
Ai nevoie de sfaturile noastre cu privire la ce tip de încărcător sau stație de încărcare ți se potrivește? Ne poți suna la 0772.253.350!

Când este cel mai bine să îți încarci mașina electrică acasă?
Răspunsul la această întrebare depinde de mai mulți factori care țin mai ales de rețeaua electrică din zonă, dar și de confortul tău.
Încărcarea pe timpul nopții: cea mai convenabilă opțiune
Cei mai mulți șoferi care dețin un vehicul electric sau plug in hybrid aleg să își încarce mașina pe timpul nopții. Chiar dacă în România tarifele la electricitate nu sunt mai mici noaptea așa cum se întâmplă în alte țări, încărcarea pe timpul nopții este mai avantajoasă deoarece rețeaua electrică este mai puțin utilizată.
Noaptea, cererea de energie electrică este mai redusă, astfel că încărcarea mașinii în timpul nopții ajută la distribuirea mai eficientă a energiei în rețea. În timpul zilei, consumul de energie electrică este la cote maxime. Încărcând noaptea, contribui la stabilizarea rețelei electrice și la evitarea suprasolicitării acesteia.
Bineînțeles, încărcarea mașinii în timpul nopții reprezintă și o soluție mult mai confortabilă. În timp ce dormi, mașina ta se va încărca și va fi gata de utilizare dimineața. Acest lucru elimină necesitatea de a planifica opriri pentru încărcare în timpul zilei și îți permite să folosești mașina fără întreruperi, dacă nu plănuiești să faci drumuri lungi.

Încărcarea până la 80% pentru drumurile de zi cu zi
Unul dintre cele mai importante aspecte de care trebuie să ții cont atunci când îți încarci mașina electrică este protejarea bateriilor acesteia și evitarea uzurii lor. Bateriile litiu-ion, care sunt utilizate la majoritatea vehiculelor electrice, se degradează mai rapid atunci când sunt încărcate constant până la 100% sau descărcate complet până la 0%.
1. De ce să nu încarci până la 100%?
Încărcarea repetată până la capacitatea maximă poate crește stresul asupra celulelor bateriei, accelerând degradarea acestora. Majoritatea experților recomandă menținerea nivelului de încărcare între 20% și 80% pentru a maximiza durata de viață a bateriei. Astfel, pentru drumurile tale de zi cu zi, este recomandat să încarci bateria EV-ului tău până la cel mult 80%, și să eviți descarcarea sub 20%.
2. Optimizarea autonomiei fără a compromite bateria
Încărcarea până la 80% este suficientă pentru majoritatea călătoriilor zilnice, oferind un echilibru între autonomie și longevitatea bateriei. În schimb, în cazul în care plănuiești drumuri mai lungi, poți face o excepție și să încarci bateriile mașinii tale electrice până aproape de 100%, astfel încât să atingi o autonomie cât mai mare între încărcări. Bineînțeles că nu ar trebui să faci acest lucru în mod frecvent.
3. Funcțiile avansate ale mașinilor electrice pentru protejarea bateriei
Cele mai multe vehicule electrice moderne oferă opțiuni pentru limitarea nivelului maxim de încărcare. De exemplu, în cazul Tesla, utilizatorii pot seta din aplicația mobilă un plafon maxim de încărcare, astfel încât bateria să nu depășească 80% sau orice alt nivel dorit. De asemenea, ele prezinta sisteme BMS de gestionare a bateriilor care asigură controlul temperaturii acumulatorilor mașinii tale electrice, dar și controlul altor parametri, astfel incat bateriile să fie mereu în siguranță.
Și numeroase stații de încărcare vin la pachet cu aplicații mobile ce permit setarea nivelului maxim de încărcare sau a altor parametri.

Programează încărcarea EV-ului tău!
Pentru a maximiza avantajele încărcării acasă, este recomandat să programezi sesiunea de alimentare a mașinii tale electrice în mod inteligent.
1. Programarea automată a încărcării
Numeroase stații de încărcare îți permit să programezi ca alimentarea mașinii tale electrice să înceapă la o anumită oră. Acest lucru înseamnă că poți seta ora exactă la care să se inițieze încărcarea, astfel încât să beneficiezi de tot confortul și să ai mașina pregătită la momentul dorit.
2. Încărcare întârziată
Unele stații de încărcare avansate permit întârzierea cu câteva ore a începerii alimentării cu electricitate. Spre deosebire de programarea automată, care presupune începerea încărcării la o anumită oră, această opțiune îți permite să setezi un interval de timp după care să înceapă alimentarea autovehiculului tău electric (spre exemplu, poți să setezi pornirea încărcării în 5 ore).
3. Sincronizarea cu sistemul tău de panouri solare
Dacă ai montat un sistem de panouri solare acasă, poți programa încărcarea astfel încât să utilizezi energia electrică generată de panourile tale fotovoltaice în timpul zilei pentru a-ți încărca mașina electrică pe parcursul nopții. Astfel, vei reuși să îți reduci semnificativ dependența de rețeaua electrică publică și să utilizezi cu succes o resursă regenerabilă de energie.
Sursa foto: Shutterstock.